joi, 8 septembrie 2011

Mircea Dinescu - Femei de carieră


Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din
cabină, îşi netezea fusta şi bombănea: "Ştii bancu' ăla cu Iţic?".
N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel
încât, la o adică, să reiasă că eu de fapt cântam. A continuat şi m-a
scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: "Cică se ruga Iţic toată
ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să câştig la loterie! Ajută-mă, Doamne,
să câştig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuţi şi pe mine
să câştig la loterie?!

La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atâta văicareală, se repede la
el: Mă, Iţic, pe cuvânt că te-am auzit şi m-am străduit din răsputeri,
dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!".

Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul
reuniunii noastre private. A continuat: "Aşa şi eu, dragă: tocmai am
facut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am
plâns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru
ani să rămân gravidă şi degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit
mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu
bărbată-miu nu ne întâlnim decât 8 minute pe zi, dimineaţa. Şi, deşi
el n-are nevoie decât de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai
atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă şi
botul cu ruj." Verifică-ţi agenda, am putea să ne vedem azi la 1,45 să
luăm lunch-ul şi să facem un copil?

Mă uitam la ea cu ceva ce fusese până de curând admiraţie, dar deja nu
mai eram sigur: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă,
autoritate şi performanţă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română,
cum se poartă acum, era toată numai taioare, promăuşăn, targhet,
auărnes, marchet, pablic-rileişăns, plening, risărci, fiidbac. Damă
spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era
deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba
atomică şi de bărbaţii care cred că femeile sunt inferioare. Avea un
soţ manager, care-şi făcea al doilea doctorat şi chelise prematur din
cauza studiului năpraznic şi ambiţiei de a fi şef. Aveau bani, lucrau
în multinaţionale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mândria-n ei.
Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect. Când au împlinit
30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinţi şi cu socri cu tot
şi au decis să aibă un băiat şi o fată, neapărat în ordinea asta. Când
au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă şi-un pechinez, numai că
programul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7
şi pleca la 7,42 cu Renault-ul, el se scula la 7,34 şi pleca la 8,02,
cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9,10, comanda pizza, îi lăsa şi
lui o felie rece, se culca; la 10,45 venea şi el şi mânca uscătura.
Apoi se strecura în pat lângă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex,
fiindcă el trişa; seara nu facea duş, nu mai avea timp. Făcea doar
dimineaţa.

Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îşi făceau test de sarcina la
WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de
fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt,
mai trebuia şi ceva de le el, parcă. Dar el avea de învăţat ca
s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai şefă şi de câştigat bani.
Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei,
hotărau ceva, însă rezoluţia rămânea nerostită, telefonul tinerilor
suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting. Pe ea,
ovulaţia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de
relansare a brandului. Iar el tot nu ştia ce e aceea ovulaţie, deşi pe
vremuri, când erau studenţi şi obişnuiau să mai şi trăiască, ea îi
desenase două ovare şi nişte puncte pe care le înghesuiau alte puncte,
cu coadă.

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar
acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa
extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem
de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni
după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în
care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din
coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la
serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două
dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău
personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point,
coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie
"urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu
merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te
înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii
la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai
ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că
trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în
bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la
Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea:
ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi
hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase
ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e
neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face
mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă,
seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai
face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru
rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi
să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate
de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate
orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă
oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie.
Când ambii soţi muncesc
deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul
dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă
la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât
curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie
promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la
divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului
constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu
te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce
ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam
târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca
să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o
termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai
lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de
pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla
de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu
palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful
de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu
renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată
telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul,
că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră
telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Vasazică: ultimul film văzut a fost un documentar despre bursa din
Tokyo, ultima carte citită a fost "Noţiuni de introducere în
cibernetică", ultima ieşire în natură a fost pe ierbuţa de la Romexpo,
când ţi-a venit delegaţia din Danemarca, ultima dată când ai găsit
alimentara deschisă în drum spre casă încă se găsea nechezol, la
taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot şi o dată i-ai
făcut uneia o confesiune prin fax, încă îi cumperi copilului haine cu
două măsuri mai mici, fiindcă atât purta când te-ai angajat, ultima
dată când ai fi vrut să faci sex aveai ciclu, iar ultima dată când ai
făcut sex te-ai inhibat, fiindcă uitaseşi să-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus bărbatului din viaţa ta "te iubesc" de-o veşnicie,
nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui să i-o şuieri în timp
ce-ţi tai pieliţa de la unghii, imediat după ce-l ameninţi să nu cumva
să uite să-ţi cumpere tampoane cu aripioare şi adeziv, că-ţi vine
sigur diseară sau mâine.


Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna.
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia
bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase
petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere
pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în
Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că
mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa.
Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la
Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva
i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!". Şi Mircea a
ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul
acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu